miercuri, 3 decembrie 2014

„Sub faldurile Tricolorului!”

             
Emoție, bucurie și satisfacția de a face parte dintr-un spirit generos ce arde de mii de ani pe plaiurile cuprinse între Dunăre și Carpați au trăit elevii Școlii Gimnaziale „Regina Elisabeta” vineri,         28. XI. 2014, când elevii clasei a IV-a B, coordonați de doamna învățătoare Mihaela Popescu, și-au unit glasurile într-un cântec omagial dedicat celui mai important eveniment din istoria neamului nostru, Marea Unire de la Alba-Iulia.
Emoția le-a fost mai puternică atunci când ochii lor, avizi de sprijin, au văzut chipurile adulților, părinți și educatori, ce li s-au așezat alături firesc, asemenea stejarilor ce-și ocrotesc urmașii, când le-au șimțit tremurul vocii la intonarea Imnului Național, dar mai ales atunci când cuvintele calde ale doamnei director, profesor Marcela Țugulea, om de valoare prin vocație și simțire, le-a apreciat efortul, le-a zâmbit cu căldură, îndemnându-i parcă să-și deschidă pieptul pentru a înlesni bucuriei acumulate să se răspândească pe întreg cuprinsul țării, să se furișeze în cea mai umilă căsuță și să reaprindă flacăra demnității naționale.
Ținuta sobră a părinților, a doamnei profesor Magdalena Trufin, consilierul educativ al școlii,  a doamnelor învățătoare Camelia Zelinschi împreună cu elevii clasei a IV-a A, Luciana Calancea ( clasa I A ), a doamnei profesor Cătălina Cruț împreună cu elevii clasei a VII-a A și a doamnei bibliotecare Adriana Tofanescu le-a impus micilor români, ce-și omagiau străbunii căzuți pentru unirea tuturor sub „un singur păstor”, o atitudine solemnă și glasurile lor șovăitoare, la început, au preluat din forța mentorilor, transformându-se într-un șuvoi cald ce-a umplut sala Centrului de Dezvoltare și Informare.
De câteva săptămâni elevii clasei a IV-a B le șopteau colegilor ce-i întrebau despre motivația absenței lor din curtea școlii că ”Ne pregătim de Marea Sărbătoare!”, iar astăzi toți participanții au fost vrăjiți de forța mesajului transmis de acești prichinedei prin versuri și cântec, prin imagini materializate în pictură, crochiuri, colaje, toate așezate cuminți într-o expoziție sugestiv intitulată”Sub faldurile Tricolorului!”, prin PP-uri („De la Nistru pân-la Tisa...” și „Doamne, ocrotește-i pe români!” , descrieri de o mare sensibilitate, recital (eleva Trifan – Stoica Vanesa) și poezii înflăcărate.
            Sub privirile scrutătoare, dar înduioșate ale personalităților neamului nostru așezate pe pereții cabinetului, elevii doamnei Mihaela Popescu au lipit deasupra inimilor tuturor participanților simbolul nostru, o fărâmă din Drapelul Național, ca semn de noblețe și ca îndemn spre cinstirea celor ce nu și-au precupețit eforturile ca să devenim un popor demn și respectat în lume, parcă înfioriorați și acuma de îndemnul poetului Vasile Alecsandri:
„Hai, copii de-acelaşi sânge! hai cu toţi într-o unire
Libertate-acum sau moarte să cătăm, să dobândim.
Pas, români! lumea ne vede... Pentru-a Patriei iubire,
Pentru-a mamei dezrobire
Viata noastră să jertfim!”

            Trupul sfânt al Românei a fost înveșmântat în lumina laserelor și zeci de stegulețe, confecționate tot de către copii, au fluturat la baza lui, piedestal strălucitor pentru viitor.





Vântul hoinar întoarce foile îngălbenite de vreme pe dealurile mândre ale Bucovinei și pe fiecare pagină apar încrustate cu sânge mărturiile generațiilor ce s-au perindat prin Școala Gimnazială „Regina Elisabeta”, amintire vie a darului primit, dar și de al responsabilității ca să nu fie lăsată uitării măreața zi când clopotele din Alba – Iulia au strigat lumii dorul lor: „Noi vrem să ne unim cu ȚARA!”

miercuri, 26 noiembrie 2014



Ziua Ştafetei 2014

Şcoala noastră a participat la acestă acţiune cu un grup de 10 elevi . Coordonatorul proiectului a fost prof. Ţugulea Florica Marcela. Cei 10 elevi au primit ştafeta de la 10 mentori  1 medic cardiolog, un medic chirurg, un medic psihiatru, un medic legist, un procuror, 2 psihologi, un arhitect şi un economist. Toţi elevii din grup au beneficiat de un mentor care i-a consiliat pe parcursul intervalului de timp propus, între 18 şi 20 noiembrie. Elevii au avut un însoţitor , de obicei un părinte. Elevii au completat jurnalul  în care au exprimat păreri importante. Am respectat paşii care au fost semnalaţi în ghiduri. Cei mai mulţi mentori au făcut ca experienţa elevilor să fie foarte plăcută şi utilă. La finalul activităţii elevii şi mentorii au primit diplome în cadrul unei întâlniri festive. 



                  


luni, 24 noiembrie 2014

Carol I - Un rege , o epocă.

Comemorarea a 100 ani de la moartea regelui Carol I - activitate desfăşurată de doamna directoare Ţugulea Marcela şi doamna invăţătoare Zelinschi Camelia , in parteneriat cu părinţii în data de 21 noiembrie 2014